Două Puncte D

Nu fac nimic remarcabil. Dar ceea ce fac este esenţial. Che Guevara

Două puncte C(areu de aşi)

Scris de sept la 11:41:00 a.m.

Aseară am fost la concertul pe care legendara Iron Maiden l-a susţinut pe Stadionul Cotroceni. A fost pur şi simplu ceva de vis. Spectacol extraordinar cu lumini şi efecte. Au cântat hiturile din perioada anilor '80 exact aşa cum mă aşteptam să o facă, cu putere, cu dorinţă de zgomot. Ed şi-a făcut apariţia pe scenă mai întâi ca mumie din spatele scenei, şi apoi ca cyborg pe scenă. Totul a fost o încântare pentru suflet.

Acesta e al patrulea concert mare la care am fost vara asta, după Whitesnake şi Def Leppard, Judas Priest şi Metallica. Eu zic că toate patru formează un adevărat careu de aşi care va fi greu de egalat în viitor în România.

Am aflat azi că membrii trupei au donat 5000 de euro pentru sinistraţii din Moldova şi că vor să facă un fel de strângere de ajutoare la concertele care urmează la Varşovia şi la Praga. Bine că măcar o trupă rock care vine pentru 2 zile în ţara noastră face ceva pentru oamenii aceia. Şi pe ei nici măcar nu i-a rugat nimeni. Să-i lăsăm pe miliardarii ţării să-şi ţină fundurile pe şezlong în Ibiza şi Saint Tropez că are Maiden grijă de noi. Oricum tot ce-au făcut cât au stat în ţara noastră a fost perfect.

După cum a zis şi Bruce aseară: SCREAM FOR ME ROMANIA!!!

Generate bitcoin at Bitcoin Plus

Două puncte D pe mail

Daca îţi place şi vrei să fii la curent, introdu adresa de mail: